Orice regim totalitar este direct responsabil de pervertirea și de degradarea caracterului majorității persoanelor supuse acestuia. Nu putem nega însă faptul că tot regimurile totalitare sunt indirect responsabile și de favorizarea unui mediu în care se conturează unele caractere excepționale a căror viață terestră este eclipsată de viața postumă și a căror înfrângere pământeană pălește în fața victoriei asupra posterității.
Romanul “Maestrul și Margareta” îl transformă pe scriitorul rus Mihail Bulgakov în emblema luptei omului prin intermediul artei cu mecanica unui sistem dictatorial în care indivizii sunt încurajați și chiar obligați să gândească la comun. Poziționându-se din start împotriva ideologiei comuniste, Bulgakov se alege cu o carieră literară și culturală profund afectată de către inamicii săi cu funcții politice. Însuși romanul mai sus amintit și la care ne vom referi în această lucrare a fost redactat practic într-o perioadă de zece ani, de-a lungul timpului fiind scris și apoi distrus de mai multe ori de către sau datorită cenzurii.
Primul lucru care ar fi de precizat în legătură cu romanul “Maestrul și Margareta” este faptul că are o notă profund autobiografică. Tindem să credem că Margareta, muza și concubina maestrului, este de fapt Elena Sergheievna, muza și ultima soție a scriitorului. De asemenea, romanul descrie în amănunt destinul tragic al maestrului care este exclus din viața literară din cauza cărții sale despre Pilat din Pont pe care o și arde parțial la un moment dat ajuns în culmea exasperării.
Acțiunea romanului este împărțită în mai multe planuri care se întrepătrund pe parcurs cu elementul central al acesteia: povestea de dragoste dintre nefericitul Maestru și plictisita lui muză, casnica Margareta devenită ulterior vrăjitoare. În planul principal al romanului regăsim o cronică a evenimentelor neobișnuite petrecute în anul 1929 în Moscova odată cu sosirea în oraș a Satanei deghizate în prestidigitatorul Woland împreună cu acoliții săi Koroviev, Azazello și motanul Behemoth. Un alt plan al romanului îl suprinde pe Pilat din Pont în preajma execuției lui Iisus cu frământările și remușcările pe care le are după ce aprobă răstignirea acestuia. Planurile se succed însă mai mult logic decât cronologic, naratorul alternându-le în funcție de propria lui preferință pentru dezvăluirea anumitor scene ceea ce îl situează pe acesta la o distanță formală de desfășurarea evenimentelor.
Această omnisciență și omniprezență se diluează însă pe alocuri în mărci ale subiectivității naratorului care se poziționează în postura de martor și de observator pasiv al evenimentelor. În acest sens, amintim scena în care Koroviev face ca ceasul lui Rimski să dispară și să reapară apoi în mod miraculos și la care naratorul este martor și își permite chiar o glumă: “ - Cu unul ca ăsta să nu te urci în tramvai, șopti vesel povestitorul la urechea machiorului.”
Numerele de magie ale profesorului Woland și ale celor trei colegi ai săi sunt atât de ieșite de comun încât până și miliția este intrigată. De exemplu, “banii care cad din cer” în timpul spectacolului îi ațâță pe oameni unul împotriva celuilalt și îi transformă în niște ființe lipsite de rațiune, guvernate doar de un simț absurd al supraviețuirii. Acest exemplu este edificator și pentru demonstrarea actualității acestei slăbiciuni umane dacă stăm să ne amintim punctul culminant din filmul Now you see me (2013) în care o bandă de iluzioniști profesioniști reușesc să provoace o „ploaie de bancnote” în fața unei mase enorme de oameni isterizați.
Dezgustul lui Bulgakov față de așa numita elită literară a vremurilor sale care i-a interzis și batjocorit operele se reflectă în numeroase momente din cadrul romanului și iau forma unor adevărate invenctive. Momentul apariției Maestrului în acțiunea romanului este semnalat tot printr-o astfel de invenctivă subtilă la adresa tagmei scriitoricești când Bezdomnîi îl întreabă pe acesta dacă e scriitor și primește un răspuns ferm și detașat: “Sunt maestru, spuse el cu un aer sever.” De asemenea, dușmanii de ordin profesional al maestrului precum criticii literari sau oameni din conducerea teatrului devin victime colaterale ale forțelor satanice și ajung să sfârșească cel mai rău: nebuni, morți sau sortiți flăcărilor iadului. Acest lucru ne face să ne gândim instant la celebrele invenctive dantești din Divina Comedie împotriva dușmanilor săi sau ai artei în general pe care îi regăsim în diferite cercuri ale iadului în funcție de viciul de care suferea fiecare în viziunea lui Dante.
Fiind un spirit liber și un disident, autorul nu ezită să insereze subtil în opera sa tot felul de aluzii la adresa regimului comunist utilizând cel mai adesea sarcasmul și ironia. Astfel, o putem surprinde pe Margareta intrând în apartamentul Satanei de pe strada Sadovaia exclamând: “Cum se face că pot intra toate astea într-un apartament moscovit? E pur și simplu imposibil...”. Prin acest monolog naratorul subliniază atât îngustimea locuințelor din perioada lui Stalin, cât și naivitatea Margaretei care se miră la vederea imposibilului spațiu din apartament după mai devreme survola capitala Rusiei doar cu o mătură obișnuită.
Dacă ar fi să-l redăm pe scurt, rezumatul romanului Maestrul și Margareta ar fi oarecum sărăcit de toate artificiile stilistice și de complexitatea descrierilor utilizate, însă până și comprimată acțiunea acestuia ar rămâne destul de complicată. Totul începe într-o zi toridă de miercuri în care Berlioz discută cu discipolul său Bezdomnîi despre inexistența lui Dumnezeu. Brusc, Satana în persoana profesorului Woland intră în discuție cu aceștia și încearcă să-i convingă de existența lui Iisus relatându-le o parte din povestirea despre Pilat din Pont. Văzând că nu este crezut, îi prezice cu exactitate moartea scepticului Berlioz care imediat după ce pleacă din acel loc își pierde capul (la propriu) după ce alunecă și ajunge sub roțile unui tramvai. Bulversat, Ivan Bezdomnîi se decide să-i urmărească pe Woland, Behemoth și Koroviev prin toată Moscova înarmat cu o icoană și echipat doar cu izmene până ce este reținut și internat într-un spital de nebuni. Aici îl întâlnește pe Maestru care îi povestește viața lui, îi dezvăluie povestea de dragoste dintre el și Margareta, îi relatează înc-o parte din povestea lui Pilat din Pont și îl asigură de existența diavolului. Între timp, Moscova este răscolită de evenimente bizare petrecute la Teatrul de Varietăți unde Woland și discipolii săi au oferit bani și haine tuturor oamenilor prezenți la spectacol, dar care mai apoi au rămas și s-au ales doar cu hârtii fără valoare, iar femeile care au îmbrăcat acele haine s-au trezit goale în centrul Moscovei. Odată cu majoritatea personalului de la teatru dispare și Margareta de acasă la scurt timp după ce dorința de a fi împreună cu iubitul ei Maestru în schimbul pierderii eterne a sufletului îi este îndeplinită de către Azazello, ucenicul Satanei. După ce-și termină “reprezentația”, cei patru magicieni părăsesc Moscova călare pe cai zburători împreună cu Maestrul și cu Margareta, lăsând în urma lor un întreg oraș buimac, Teatrul de Varietăți complet dat peste cap și Casa Griboedov, celebra casă a scriitorilor, mistuită de flăcări.
Ca un veritabil “roman despre diavol”, Maestrul și Margareta este incontestabil una dintre cele mai importante cărți bazate pe mitul faustic din literatura universală alături de Goethe, T. Mann, etc. De altfel, Bulgakov utilizează ca motto al romanului patru versuri din capodopera Faust aparținând lui Goethe:
„Cine eşti tu, la urma urmei, spune?”
„O parte din acea putere
Ce veşnic răul îl voieşte
Şi veşnic face numai bine."
Totuși, spre deosebire de Faust al lui Goethe, nu reprezentantul masculin (Maestrul) este cel care inițiază pactul cu diavolul pentru a ajunge să-și descopere aleasa, ci femeia (Margareta) este aceea care își exprimă disponibilitatea de a renunța la orice în favoarea regăsirii amantului.[1] Femeia este astfel readusă la stadiul femeii primordiale care mușcă fără ezitare din fructul interzis reușind să-și corupă și corespondentul masculin, în cazul nostru Maestrul. Gheorghe Grigurcu merge mai departe însă și interpretează prezența mitului faustic în roman printr-o analogie între biografia cunoscută a lui Bulgakov și anumite caracteristici/întâmplări ale Maestrului. În acest fel este adus în discuție compromisul pe care îl face scriitorul cu regimul comunist acceptând să scrie o piesă de teatru pentru Stalin în urma căreia Bulgakov ar urma să se împace cu lumea literară a vremii sale, dar care nu-i aduce însă pacea mult visată cu autoritățile, rămânând până la sfârșitul vieții sale un proscris.
Legat de compromisul pe care l-a făcut Bulgakov putem conchide că “acceptându-l, artistul rămâne cu mâna goală, eşuează atât în transcendenţă, cât şi în imanenţă. În perspectiva lui Bulgakov, există două feluri de pacturi: unul mundan, pactul cu autorităţile politice, având o alură de suprafaţă, şi pactul cu transcendentul (cu latura sa sumbră), cu diavolul care, ce e drept, îşi respectă cuvântul în domeniul lumesc.”[2]
Maestrul nu face pactul decât indirect, pasiv, și asta doar din cauza resemnării sale exacerbate în fața vieții, dar și a morții. Fidel până la capăt iubitei sale, acesta își pune destinul în mâinile Margaretei de care nu se va mai despărți niciodată de acum în colo și alături de care va măsura răbdător eternitatea. În acest context, Maestrul este acela care îi mărturisește Margaretei: “Când oamenii sunt total jefuiți, ca noi doi, ei caută salvarea în lumea de apoi. Ce să-i faci, sunt gata s-o caut acolo.”.
Având în vedere impactul pe care l-a avut romanul lui Bulgakov asupra literaturii secolului al XX-lea, putem afirma fără niciun fel de rezervă că „Maestrul și Margareta” reprezintă nu doar un roman excepțional, ci și o dovadă a faptului că se poate crea o capodoperă în ciuda, și în acealași timp, datorită piedicilor care i se pun ori a oamenilor care i se opun.
Autor recenzie: Lupean Andrei-Petrișor
Bibliografie:
